În cazul în care un membru al Bisericii are greutăţi şi toate mijloacele lui de trai s-au epuizat, el îi cere ajutorul episcopului (conducătorul episcopiei). El îşi cunoaşte bine episcopia şi probabil că deja cunoaşte situaţia familiei afectate de greutăţi. Acest lucru îi dă posibilitatea să poată evalua nevoile şi resursele disponibile, precum şi să ajute familia respectivă.
Acolo unde sunt mulţi membri ai Bisericii, Biserica întreţine „Magazii ale episcopului” – cum ar fi un supermarket, dar fără casă de marcat. Aceste magazii au fost înfiinţate la scurt timp după întemeierea Bisericii în anul 1830. Acolo, persoanele nevoiaşe, având acordul episcopului, primesc bunuri pentru nevoile de moment fără să plătească pentru ele.
În alte locuri, episcopul are alte mijloace la dispoziţie pentru a oferi ajutorul necesar. De exemplu, cumpără alimente dintr-un supermarket. Episcopul este instruit să nu ajute cu bani în numerar. În principiu, oricui i se acordă ajutor i se cere să facă ceva în acord cu capacităţile sale.
Această parte a programului de bunăstare, ca şi toate celelalte părţi, este finanţată prin intermediul contribuţiilor voluntare ale membrilor Bisericii, care postesc o zi pe lună şi contribuie cu contravaloarea meselor pe care le-ar fi luat pentru a-i ajuta pe cei săraci şi nevoiaşi.