Mergi la meniul principal
Conferinţa Generală

Conferinţa Districtului Bucureşti şi Conferinţa Generală, revelaţie continuă

Ce mare binecuvâtare este revelaţia continuă!

Una dintre experiențele spirituale de la jumătatea lunii martie a fost evident Conferința Districtului București. Vârstnicul Torben Engbjerg, autoritate a zonei-Cei Șaptezeci, care a prezidat conferința, ne-a invitat să ne concentrăm pe slujirea individuală ‒ „unul câte unul” ‒ pe a „aprinde flacăra credinței” în noi și în alții și pe a citi zilnic din Cartea lui Mormon.

Sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie au fost la fel de pline de Spirit. Conferința Generală a venit cu multe noutăți care ne vor ajuta sa slujim mai bine și mai flexibil „unul câte unul” și să reaprindem flacăra credinței nu numai în noi, ci și în alții.

Noul concept de slujire oferită de către frații și surorile din Biserică, prezentat de președintele Nelson, înlocuiește programul de vizite de acasă (al fraților) și de învățământ prin vizite (al surorilor).

De asemena, modificările privind modul în care deținătorii Preoției lui Melhisedec se vor întâlni de acum înainte duminica la nivel local (într-un singur cvorum, anume Cvorumul Preoției lui Melhisedec sau, mai simplu, Cvorumul Vârstnicilor) sunt o dovadă suplimentară că Biserica Domnului este o Biserică adevărată și vie.

În săptămânile și lunile ce vor urma, vom înțelege din ce în ce mai bine cum să implementăm aceste modificări anunțate de apostolii și profeții în viață.

Prin aceste două evenimente, Conferința Districtului și Conferința Generală, și în pragul sărbătorilor de Paște, sfinții din zilele din urmă din această parte a viei Domnului au motive proaspete să își regăsească motivația de a sluji în mod individual, într-o manieră mai flexibilă, care să-i ajute pe ei și pe cei dragi lor să-și dezvolte credința în Tatăl Ceresc, în Isus Hristos și în ispășirea Sa.

2 aprilie 2018

Alin Constantinescu