Ştiri umanitare - 16. March 2010 |

Torah Bright din Australia duce steagul naţiunii sale în timp ce conduce echipa sa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă din anul 2010. Sportiva australiană, care participa la proba de snowboard, conduce prin exemplu adoptând valori pozitive. Alţi membri ai Bisericii îndrumă, de asemenea, prin exemplu la Jocurile Olimpice, mulţi demonstrând un spirit de voluntariat.
VANCOUVER, B.C. Pe fundalul munţilor acoperiţi cu zăpadă şi a panoramei frumosului ocean, un număr de membri ai Bisericii contribuie, prin ajutorul dat, la găzduirea celor veniţi din întreaga lume la Jocurile Olimpice de Iarnă din anul 2010 desfăşurate la Vancouver, Columbia Britanică. Printre cei 25.000 de voluntari care urmează să ajute la desfăşurarea Jocurilor Olimpice sunt şi membri ai Bisericii, inclusiv un preşedinte de ţăruş, doi consilieri în preşedinţiile de ţăruş şi o mamă SZU. Ei sunt motivaţi de dorinţa de a sluji şi de a fi de folos comunităţilor lor.
Preşedintele ţăruşului Vancouver, Columbia Britanică, Thomas Walker, un stomatolog, s-a oferit voluntar ca gazdă pentru Event Service la Cypress Moutain, amplasamentul pentru competiţiile de snowboard şi schi, stilul liber. Printre responsabilităţile lui sunt: verificarea biletelor, îndrumarea mulţimii, oferirea de răspunsuri şi asigurarea unei experienţe plăcute vizitatorilor şi sportivilor. Unul dintre motivele pentru care preşedintele Walker a fost ales ca voluntar a fost faptul că el este bilingv; el a învăţat să vorbească limba franceză în timpul slujirii sale în Misiunea Franţa Est. El a menţionat că i s-a dat un test surpriză de limba franceză atunci când un membru din comitetul de organizare al Jocurilor Olimpice i-a telefonat şi i-a vorbit în limba franceză. „Se pare că am trecut testul, deoarece uniforma mea are inscripţionat pe ea «Bonjour» pentru a arăta că eu îi pot ajuta pe vizitatorii care vorbesc limba franceză.” El a spus:„Am simţit că [acţionând ca voluntar] era un mod bun de a fi util comunităţii noastre minunate, aici, în Vancouver şi de a ajuta lumea să se bucure şi să aprecieze frumuseţile zonei noastre”.
Voluntar este şi David Iwaasa, al doilea consilier al preşedintelui Walker. El lucrează cu echipa olimpică a Canadei, slujind în British Columbia International Media Centre (Centrul Internaţional de mass-media Columbia Britanică) din centrul oraşului Vancouver. Deşi departe de pârtiile munţilor, el are sarcina de a ajuta atât mijloacele mass-media naţionale, cât şi internaţionale să-i întâlnească pe membrii echipei canadiene. Slujirea în Biserică a fost, de asemenea, un factor care a determinat alegerea preşedintelui Iwaasa pentru a lucra în centrul mass-media. „Am putut să-mi desăvârşesc deprinderea de a vorbi limba franceză când am fost chemat ca membru al Înaltului Consiliu al ţăruşului Paris, Franţa, în timp ce am avut acolo o funcţie din partea guvernul canadian. Cuvântările mele lunare care erau în sarcina mea trebuiau rostite în limba franceză şi, mai târziu, am fost chemat ca preşedinte al Tinerilor Băieţi la nivel de ţăruş, ceea ce m-a obligat, într-adevăr, să conversez în limba franceză.” Preşedintele Iwaasa a avut, de asemenea, ocazia de a folosi cealaltă limbă pe care o cunoaşte, limba japoneză. „Am slujit ca tânăr misionar în Japonia şi recent m-am întors cu soţia mea, Jane, din Japonia, unde am slujit în calitate de preşedinte al Misiunii Fukuoka, Japonia. În consecinţă, aşteptam cu nerăbdare să folosesc unele dintre abilităţile mele lingvistice pentru a sluji în ţara mea, Canada. În mod interesant, biroul echipei olimpice canadiene este flancat de fiecare parte de birourile a două ziare importante japoneze. Am avut deja ocazia să ajut aceste ziare precum şi pe un crainic de la televiziunea japoneză în limba japoneză.”
Voluntariatul şi slujirea sunt, de asemenea, o parte integrantă a vieţii lui Frank Deyell, el fiind activ nu doar în Biserică în calitate de al doilea consilier în preşedinţia ţăruşului Surrey, Columbia Britanică, ci şi în cadrul organizaţiei Cercetaşilor şi a comunităţii sale. Născut la Shetland Islands, în Scoţia, şi fiind convertit la Biserică de peste 30 de ani, preşedintele Deyell este directorul general al unei fabrici de succes şi coordonează peste 155 de angajaţi. Cu toate acestea, în timpul Jocurilor Olimpice, el va sluji ca şofer, ducând cu maşina diferite VIP-uri naţionale şi internaţionale la locul diferitelor evenimente olimpice. El a spus: „Îmi place spiritul pe care-l găseşti printre voluntari. Întâlneşti cei mai prietenoşi oameni şi este reconfortant să vii în contact cu oameni care sunt interesaţi de slujire şi nu de profit”.
Susan Wotherspoon este o membră activă, mamă a patru copii: două fete sunt studente la BYU, un fiu în vârstă de 17 ani joacă hochei la nivel semi-profesional în echipa Portland (Oregon) Winterhawks şi un fiu în vârstă de 12 ani este încă acasă. Ea slujeşte ca gazdă la Pacific Coliseum, unde vor avea loc probele de patinaj artistic, patinaj perechi şi patinaj viteză pe distanţe scurte. Când a fost întrebată de ce s-a decis să se ofere voluntar, sora Wotherspoon, care este prima consilieră în preşedinţia Societăţii de Alinare a episcopiei 1 Surrey, a spus:„ În calitate de membri ai Bisericii, toată viaţa noastră este una de slujire şi de voluntariat. Toţi copiii mei au fost implicaţi foarte activ în diferite sporturi – baseball, fotbal, hochei etc.– şi astfel eu am dorit să fac ceva pentru a ajuta sportivii. De asemenea, am simţit că ar fi distractiv să trăiesc eu însămi experienţa Jocurilor Olimpice de Iarnă”.
Ca cetăţeni canadieni loiali, aceşti membri ai Biserici încurajează echipa olimpică a Canadei în timp ce slujesc activ sportivilor şi spectatorilor din toată lumea.
De asemenea, ei sunt ocupaţi cu pregătirile pentru casa deschisă şi dedicarea noului templu Vancouver, Columbia Britanică, programate în luna mai a acestui an.