Ştiri din lume - 20. June 2011 |

O expoziţie de Biblii istorice a avut loc în cadrul simpozionului academic din data de 14 mai 2011 sponsorizat de Universitatea Oxford şi de Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă.
Cărturari şi conducători religioşi au participat sâmbătă, 14 mai 2011, la Universitatea Oxford din Anglia, la simpozionul desfăşurat cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la apariţia versiunii King James a Bibliei.
Evenimentul, organizat împreună de Colegiul universitar Harris Manchester şi de Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, a celebrat impactul Bibliei sfinte asupra culturii, religiei şi literaturii.
Unul dintre conducătorii teologi ai Marii Britanii, profesorul reverend Alister E. McGrath, a descris istoria şi procesul de traducere a versiunii King James a Bibliei: „Ei [traducătorii] nici nu-şi imaginau că lucrau la o traducere care avea să domine timp de 300 de ani lumea vorbitoare de limbă engleză”.
„Permiterea accesului la text pare să fie obiectivul cheie al traducătorilor”, a spus McGrath, citându-l pe cărturarul de la Oxford din secolul al XVII-lea, Miles Smith, care a spus că realizarea versiunii King James a fost „ca rostogolirea unei pietre de pe gura unei fântâni, ca toată lumea să poată să bea”.
Expertul literar, profesorul Jonathan Bate, a vorbit despre „cei doi stâlpi ai culturii engleze”: „versiunea autorizată” a Bibliei – aprobată de Regele James I – şi lucrările lui William Shakespeare. Profesorul Bate a spus ironic: „Versiunea autorizată este excepţia de la regula că nicio lucrare literare măreaţă nu a fost scrisă de un comitet!”.
Profesorul John S. Tanner, vicepreşedinte academic al Universităţii Brigham Young, a cercetat efectul avut de versiunea King James a Bibliei în America. „A avut un impact şi o influenţă majoră în cultura noastră”, a spus dânsul. Profesorul Tanner a trecut în revistă rolul cărţii în vieţile a patru figuri proeminente din istoria Statelor Unite: John Winthrop („Pelerinul”), Joseph Smith („Profetul”), Abraham Lincoln („Preşedintele”) şi Martin Luther King („Predicatorul”).
Vârstnicul Kenneth Johnson, membru emerit din Cei Şaptezeci, şi-a împărtăşit mărturia despre Biblia sfântă. „M-a schimbat pe măsură ce am înţeles ce predă”, a spus dânsul. „Biblia depune mărturie despre Isus Hristos, că El este Fiul lui Dumnezeu… Cartea este o sursă de inspiraţie şi revelaţie.”
Evenimentul a inclus şi tururi ale expoziţiilor despre istoria Bibliei găzduite de Colegiul universitar Harris Manchester şi de Biblioteca Bodleian a Universităţii Oxford. Participanţii la simpozion au putut să vadă singurul exemplar care a mai rămas din cele 40 ale Bibliei episcopilor din anul 1602 folosit de traducătorii versiunii King James, care era însemnat cu sugestii, ştersături şi modificări. De asemenea, au fost expuse şi o ediţie veche a versiunii King James a Bibliei, o Biblie a lui Martin Luther din anul 1522 şi exemplarul pentru dirijat al lui George Frideric Handel al lucrării Messiah.