Ştiri din lume - 01. March 2011 |
Într-o cuvântare remarcabilă adresată azi la Şcoala de Drept a Universităţii Chapman, vârstnicul Dallin H. Oaks, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, a subliniat importanţa libertăţii religioase şi a făcut apel ca oamenii să lucreze împreună pentru a proteja acest drept prevăzut de Primul Amendament. „Este absolut necesar ca aceia dintre noi care credem în Dumnezeu şi în existenţa binelui şi a răului să ne unim mai eficient eforturile pentru a ne proteja libertatea religioasă de a ne predica şi practica credinţa în Dumnezeu”, a spus dânsul.
Vârstnicul Oaks a scos în evidenţă influenţa pozitivă pe care a avut-o religia asupra societăţii.
„În constituţia noastră şi în actul de formare al naţiunii noastre, libertatea religioasă şi libertăţile asociate ei, stipulate de Primul Amendament, libertatea de exprimare şi libertatea presei, sunt libertăţi şi drepturi civile motivante şi dominante”, a spus vârstnicul Oaks. Această libertate este fondată pe „principiile religioase ale valorii şi demnităţii umane” care protejează conştiinţa tuturor persoanelor. În continuare, dânsul a subliniat că „numai acele principii din inimile majorităţii populaţiei noastre diversificate pot susţine, azi, acea Constituţie”.
Vârstnicul Oaks a declarat că valorile religioase şi realităţile politice sunt „atât de întrepătrunse în originea şi perpetuarea acestei naţiuni încât nu putem pierde influenţa religiei din viaţa noastră publică fără a ne periclita libertăţile”.
Vârstnicul Oaks a menţionat situaţii în care persoane care au vorbit sau au acţionat în acord cu convingerile lor religioase au fost disciplinate, demise din serviciile lor şi pedepsite în alte moduri, descriind aceste cazuri ca pe un alt semn de ameninţare la adresa exercitării libertăţii religioase.
„Toate acestea demonstrează un curs alarmant al evenimentelor îndreptat spre constrângerea libertăţii discursului religios, forţându-l să facă loc «drepturilor» celor ofensaţi de un asemenea discurs”, a spus vârstnicul Oaks.
Chemând la unitate între religii pentru apărarea libertăţii religioase, vârstnicul Oaks a spus că o asemenea coaliţie nu trebuie să fie asociată cu un anumit grup religios sau un anumit partid politic.
„Vorbesc despre ceea ce cardinalul Francis George a descris în cuvântarea sa de la Universitatea Brigham Young cu doar un an în urmă. Titlul cuvântării era «Catolicii şi sfinţii din zilele din urmă: parteneri în apărarea libertăţii religioase». El a propus: „Catolicii şi mormonii să stea unii alături de ceilalţi şi totodată alături de alţi apărători ai conştiinţei; noi putem şi trebuie să fim ca unul în apărarea libertăţii religioase. În anii care vin, coaliţiile dintre religii formate pentru a apăra drepturile la conştiinţă pentru indivizi şi pentru instituţiile religioase trebuie să devină un bastion esenţial împotriva valului de forţe care acţionează în guvernul şi în societatea noastră pentru a reduce religia la o realitate pur privată. Miza este dacă vocea religiei îşi va menţine sau nu dreptul de a se face auzită în piaţa publică”.
Într-un interviu acordat înaintea discursului său, vârstnicul Oaks a spus: „Ceea ce ne uneşte în religie este mult mai important decât ceea ce ne îndepărtează, în capacitatea de a susţine libertatea religioasă”.