Mesaje de la Liderii Bisericii - 10. January 2012 |
Multe persoane doresc să prospere numai din punct de vedere financiar şi, pentru a prospera având această viziune limitată asupra lucrurilor, o persoană se uită numai la semnele exterioare ale avuţiei şi, în consecinţă, în scurt timp, atenţia este concentrată asupra averilor materiale sau a ideii fixe de a le avea. În mod inevitabil, această situaţie duce la sentimente de invidie, lăcomie şi egoism. Prosperitatea creează şi o distanţă enormă între noi şi nevoile aproapelui nostru, inclusiv familiile noastre, timpul nemaifiind deloc alocat pentru ceea ce contează cel mai mult, ci pentru ceea ce ne dorim cel mai mult.
Cum rămâne cu prosperitatea spirituală?
Putem dobândi o înţelegere clară a faptului că suntem copiii Tatălui nostru Ceresc şi că El are un plan al fericirii pentru noi. Prin intermediul ispăşirii lui Isus Hristos şi prin credinţa noastră, noi ne putem întoarce la El. Înţelegerea faptului că El ne iubeşte şi ne-a dat porunci pentru a ne ajuta să facem faţă adversităţilor vieţii, ne va îndruma spre o cale a recunoştinţei pentru tot ceea ce avem. Chiar şi atunci când avem puţine averi materiale, noi vom avea un sentiment de recunoştinţă pentru de lucrurile care contează cel mai mult:
- familiile noastre;
- calitatea de membru în Biserica Domnului;
- templele;
- mesajele profeţilor în viaţă;
- scripturile.
Pentru a enumera doar câteva dintre multele binecuvântări de care ne putem bucura în viaţa pe pământ.
Pe măsură ce tânjim în fiece zi să ne apropiem mai mult de Tatăl nostru Ceresc, noi ne mărim dorinţa de a ţine toate poruncile şi, prin urmare, creştem din punct de vedere spiritual.
În Doctrină şi legăminte 29:34 se declară: „De aceea, adevărat vă spun vouă că toate lucrurile pentru Mine sunt spirituale şi nu v-am dat niciodată o lege care era temporală; nici vreunui om, nici copiilor oamenilor; nici lui Adam, tatăl vostru, pe care l-am creat”.
Legea zeciuielii este o chestiune legată de credinţă, nu de bani. Aceasta este o lege spirituală iar, atunci când este respectată, ea evidenţiază prosperitatea noastră spirituală şi grija noastră faţă de bunăstarea celorlalţi, este o expresie a dragostei faţă de Dumnezeu şi a recunoştinţei pentru tot ce am primit.
De fiecare dată când îmi pregătesc plicul cu donaţia pentru a-mi oferi zeciuiala şi alte donaţii Domnului, simt o mare bucurie căci contribui la stabilirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Eu ştiu că îi ajut pe cei care au mai puţin decât mine. Mai presus de toate, eu simt că sunt într-adevăr pe calea prosperităţii, deoarece cresc din punct de vedere spiritual, devin mai puţin ataşat de lucrurile care sunt temporale şi am o credinţă mai mare în promisiunea profeţilor din vechime şi de acum:
Maleahi 3:10.
„Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.”
„Eu vă încurajez pe dumneavoastră să acceptaţi invitaţia Domnului de a-L „«pune [pe El] astfel la încercare». Plătiţi-vă zeciuiala. Deschideţi zăgazurile cerurilor. Veţi fi binecuvântaţi din abundenţă datorită supunerii şi credinţei faţă de legile şi poruncile Domnului”.
Vârstnicul Robert D. Hales
Cvorumul celor Doisprezece Apostoli – conferinţa generală din octombrie 2002.
De-a lungul vieţii mele, datorită legii zeciuielii, am dobândit o nouă apreciere faţă de nevoia de a avea şi de a ţine un buget al familiei şi faţă de folosirea cu înţelepciune a resurselor cu care am fost binecuvântaţi. Datorită aceste legi eu am fost binecuvântat să discern mai clar ceea ce este cel mai important pentru mine şi familia mea.
Zeciuiala nu este o lege a banilor, ci o lege a credinţei şi a recunoştinţei şi, în mod sigur, este una care ne va îndruma spre calea prosperităţii. Eu mărturisesc despre acest lucru, în numele lui Isus Hristos, amin.