Atelier despre acordarea primului ajutor

    Imagine din timpul evenimentului
    Afișul evenimentului

    Nu a fost ușor, dar am reușit!

    În calitate de membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, am fost sfătuiți mereu să fim pregătiți pentru situații de urgență. Teama este alungată atunci când suntem pregătiți atât din punct de vedere spiritual, cât și temporal.  (Doctrină și legăminte 38:30)

    Miercuri, 17 aprilie, de la ora 14:00, membrii din ramura Ploiești au avut ocazia să fie învățați de către cei din prima linie despre cum să reacționeze în anumite situații de urgență. Un reprezentant al IGSU Prahova (Inspectoratul general pentru situații de urgență) i-a învățat pe cei prezenți despre cutremure și în ce mod se poate acționa într-un astfel de moment. Am aflat că orice instituție ar trebui să organizeze exerciții în caz de cutremur de două ori pe an. De asemenea, este important să stabilim un punct de întâlnire în astfel de cazuri, să avem fluier și, cel mai important lucru, să nu intrăm în panică, să nu ne înghesuim spre ieșire, să nu ieșim pe scări, să ne ferim de ferestre (cioburi), să adoptăm poziția ghemuit cu brațele protejând capul și multe alte informații vitale.

    Doi paramedici din cadrul SMURD ne-au învățat despre acordarea primului ajutor. Sunt foarte multe lucruri pe care le-am învățat, dar încă mai există multe altele pe care le-am putea învăța. Sperăm ca pe viitor să mai avem astfel de ocazii.

    Au fost prezente 30 de persoane, membri ai Bisericii, dar și alți invitați care au fost foarte încântați să afle lucruri noi și interesante.

    Le mulțumim celor 3 reprezentanți ai IGSU care s-au implicat în cadrul acestui atelier și ne-au prezentat scurtmetraje foarte educative. De asemenea, îi mulțumim prietenului nostru Gabi Dima, jurnalist din Ploiești, care ne-a ajutat să organizăm această întâlnire. Gabi Dima are o publicație online unde a scris un scurt articol cu imagini și video din cadrul evenimentului (http://infoploiesticity.ro/actualitate/2455-workshop-de-prim-ajutor-isu-prahova-la-biserica-lui-isus-hristos-ploiesti-foto-si-video.html).