Mergi la meniul principal

Conferința Districtului București din 21-22 octombrie 2018

Conferința Districtului București din 21-22 octombrie 2018

Conferința de district s-a desfășurat pe parcursul a două zile și au avut loc două sesiuni. La acestea au participat adulți din toate ramurile din cadrul Districtului București și au fost transmise prin Internet în toate ramurile districtului. Conferința a fost prezidată de președintele Hettinger, președintele Misiunii Ungaria-România, și a fost o conferință istorică pentru Biserica din România.

Conferința Districtului București din 21-22 octombrie 2018

În cadrul sesiunii de sâmbătă, președintele Vițel, al doilea consilier în președinția districtului, și președintele Peterson, primul consilier în președinția misiunii, au realizat o prezentare interactivă despre slujire. Aceștia au implicat persoanele din sală și au adresat întrebări pentru a ajuta membrii să dobândească o înțelegere mai profundă despre noul concept privind slujirea. Apoi, președintele Constantinescu, președintele districtului, a continuat să vorbească despre slujire. Membrii prezenți au fost invitați să realizeze o interpretare de roluri pentru a vedea exemple de interacțiuni între conducători și frați sau surori care slujesc ori între frați sau surori care slujesc și persoanele cărora le slujesc.

Tot în cadrul acestei sesiuni, sora Hettinger a vorbit despre cuvântarea vârstnicului Stevenson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, din cadrul Conferinței Generale din octombrie 2018. Dânsa i-a îndemnat pe cei prezenți, asemenea vârstnicului Stevenson, să fie păstori, să caute oile pierdute și să le aducă înapoi. La sfârșit, sora Hettinger le-a adresat membrilor invitația de a găsi măcar o persoană pe care s-o aducă la Biserică.

Ultimul vorbitor a fost președintele Hettinger care a prezentat pilda slăbănogului din perspectiva muncii de readucere a unei persoane la Biserică. A fost proiectată o scurtă prezentare video înfățișând pilda. Dânsul a declarat că putem învăța câteva principii importante din această pildă. Slăbănogul suferea, era bolnav și, în mod asemănător, când vom sluji, vom merge la persoane bolnave din punct de vedere spiritual sau fizic, persoane în suferință. Așa cum era înfățișat și în prezentarea video, uneori este nevoie de mai multe persoane pentru a sluji unui singur om. În prezentarea video, patul slăbănogului împreună cu acesta era coborât de patru persoane pentru că era o sarcină dificilă. Președintele Hettinger a sugerat că aceste eforturi pentru a le sluji celor nevoiași pot fi organizate în consilii de ramură. Prietenii slăbănogului nu au intrat pe ușă, ci l-au coborât pe prietenul lor prin acoperiș. În Marcu 2, se spune că aceștia au spart acoperișul. Acest lucru sugerează că, uneori, în slujirea noastră, trebuie să fim radicali și inovatori. Bărbații care l-au coborât pe slăbănog cu patul lui au avut multă grijă pentru a nu-l răni și președintele Hettinger ne-a îndemnat să fim atenți la sentimentele și reacțiile celor cărora le slujim, să nu îi rănim sau ofensăm. După ce a fost vindecat, slăbănogul și-a dus singur patul ceea ce înseamnă că a ajuns să se bizuie pe forțele proprii, unul dintre scopurile principale pe care trebuie să le avem în vedere când ajutăm o persoană să se întoarcă la Biserică. În final, nu prietenii l-au salvat pe slăbănog, ci Isus Hristos, dar aceștia au lucrat alături de El și pentru El.

Conferința Districtului București din 21-22 octombrie 2018

În cadrul sesiunii de duminică, au fost anunțate schimbări importante în cadrul districtului. Începând din data de 22 octombrie 2018, ramurile Iași, Bacău, Galați și Brașov formează Districtul Iași. Restul ramurilor din cadrul Districtului București au rămas în același district și vor avea aceiași conducători ca până acum. Președinția Districtului Iași este formată din președintele Stoica Radu și consilierii săi, președintele Ionescu Dumitru și Pârnău Răzvan.

În cadrul acestei sesiuni, președintele Constantinescu a făcut patru recomandări. Prima a fost ca locuințele și casele membrilor să devină sanctuare de credință. A doua, să slujim într-un mod mai nou, mai sacru, mai asemănător Salvatorului. A treia, să ne formăm o altă atitudine față de cei care au nevoie de sprijin pentru a se bizui pe forțele proprii. Iar a patra a fost să revigorăm puterea deținătorilor preoției. Dânsul a spus că, dacă punem în practică aceste patru recomandări, putem descătușa puterea familiei, putem pregăti generațiile viitoare și pe putem pregăti pentru a Doua Venire a lui Isus Hristos.

Apoi, în cadrul conferinței, sora și patriarhul Orton s-au adresat congregației. Patriarhul Orton a slujit în calitate de președinte al misiunii în urmă cu 20 de ani și s-a întors în România în calitate de patriarh. Dânsul a fost chemat chiar de președintele Nelson, care l-a și binecuvântat cu darul limbilor când l-a pus deoparte pentru această chemare. Patriarhul Orton a oferit deja binecuvântări patriarhale mai multor membri din România în limba română.

Sora Hettinger a vorbit despre experiența israeliților care au fost scoși din Egipt prin puterea lui Dumnezeu și care au fost martori la multe dintre miracolele extraordinare ale Domnului, dar, totuși, în scurta perioadă în care Moise a fost pe munte și a obținut alte instrucțiuni de la Dumnezeu, ei și-au construit un vițel de aur și i s-au închinat. Totuși, Dumnezeu a dorit să-i ierte și să-i ajute să se schimbe și face același lucru și cu noi. În plus, trebuie să ne străduim să îi ajutăm și pe alții să fie convertiți. Dânsa ne-a îndrumat să ne gândim pe cine putem aduce mai aproape de Salvator, să vedem cine are nevoie să simtă dragostea Salvatorului în viața Sa.

În încheiere, președintele Hettinger a vorbit despre Petru și experiențele sale. Dânsul a spus că Petru se aseamănă românilor, fiind îndrăzneț. Deși a fost martor al multor miracole săvârșite de Salvator, după moartea Acestuia, Petru s-a întors la pescuit. Apoi, după ce i S-a arătat lui Petru, Salvatorul l-a întrebat de trei ori dacă Îl iubește și, în final, Petru a înțeles ce dorea Isus să-i transmită. Președintele Hettinger ne-a îndemnat și pe noi să paștem oile Tatălui Ceresc, să ne invităm prietenii la Biserică, inclusiv la activități.

Această conferință de district a fost cu siguranță memorabilă datorită anunțurilor legate de noul district creat și mesajelor inspirate.