Mergi la meniul principal

Conferinţa districtului Cluj-Napoca Noiembrie 2018

Conferinţa Districtului Cluj-Napoca Noiembrie 2018

În perioada 24-25 noiembrie 2018, în clădirea Ramurii Cluj-Napoca, a avut loc conferința districtului cu același nume. Conferința a cuprins două sesiuni desfășurate pe parcursul a două zile. La acestea au participat membri din cele cinci ramuri ale districtului: Arad, Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu și Timișoara. Prima sesiune a avut loc sâmbătă seara și a fost prezidată de președintele Kyle B. Hettinger, președintele Misiunii Ungaria-România, și condusă de președintele Levente Toth, primul consilier în președinția districtului. 

În cadrul acestei sesiuni, membrii Bisericii au putut învăța de la președintele Hettinger despre slujirea celor nevoiași printr-o scurtă prezentare a pildei slăbănogului (Matei 9). Așa cum ilustrează pilda, câteodată este nevoie de mai multe persoane pentru a sluji uneia singure. Acea persoană suferindă a avut nevoie de patru bărbați pentru a fi coborâtă prin acoperiș la Hristos. Președintele Kyle B. Hettinger a evidențiat faptul că, uneori, este nevoie de efort comun și ingeniozitate pentru a le putea sluji celor aflați în nevoie, având totodată grijă de sentimentele și nevoile celor pe care dorim să îi ajutăm pentru a nu îi răni sau pentru ca aceștia să nu se simtă ofensați. 

Președintele Toth, alături de președintele Kiss, președinte Ramurii Cluj-Napoca, au subliniat câteva aspecte cu privire la slujirea celui de lângă noi, în vreme ce surorile Lia Bian și Călina Hăndăbuţ au realizat o prezentare pe roluri despre intervievarea surorilor care slujesc și despre cum putem să-i ajutăm pe frații și surorile noastre să se simtă mai bine în cadrul Bisericii și să aibă curajul să vorbească despre dificultățile prin care trec. 

Sesiunea de sâmbătă seara s-a încheiat cu o lecție a surorii Barbara Hettinger pentru toți cei prezenți bazată pe cuvântarea vârstnicului Stevenson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, din cadrul Conferinței Generale din octombrie 2018. Cei prezenți au fost îndemnați să devină păstori, căutând oile pierdute și încercând să le aducă înapoi, și să găsească măcar o persoană pe care să o aducă la Biserică.

Sesiunea de duminică, 25 noiembrie, a început cu o cuvântare rostită de președintele districtului, președintele Mihai Iepure-Gorski, despre ceea ce poate face fiecare membru pentru a nu bloca propriul progres etern. Putem face mai mult pentru propria noastră creștere spirituală, iar Hristos cheamă și azi oamenii la fel cum și-a chemat ucenicii în vremurile de demult. 

În cadrul acestei sesiuni, mai mulți membri din cele cinci orașe ale districtului au avut ocazia să își depună mărturiile referitoare la puterea credinței și la încercările și binecuvântările obținute în urma faptului de a trăi potrivit Evangheliei, iar copilașii de la Societatea Primară, cu ajutorul talentatei surori Peterson, au încântat audiența cu un imn special. 

Sora Barbara Hettinger a avut din nou ocazia de a se adresa celor prezenți cu privire la experiența israeliților care au fost scoși din Egipt prin puterea lui Dumnezeu. Deși au fost martorii numeroaselor miracole ale Domnului în scurta perioadă în care Moise a urcat pe munte pentru a obține instrucțiuni de la Dumnezeu, ei au început să se închine la idoli. Dânsa i-a îndemnat pe membri să se apropie de Dumnezeu și să facă schimbările necesare în viața lor și totodată să-și ajute frații și surorile, care, la fel ca israeliții, s-au îndepărtat de Domnul, ca ei să se întoarcă pe calea cea dreaptă prin dragoste și slujire. 

Conferinţa districtului Cluj-Napoca 2018

În încheierea conferinței, președintelui Hettinger i-a îndemnat pe cei prezenți să pască oile Tatălui Ceresc și să-și invite prietenii la Biserică, la adunările de preaslăvire și la activitățile din timpul săptămânii. Președintele de misiune a pus accent deosebit pe îndemnul de a paște oile Domnului, amintindu-ne că, înainte de înălțarea Lui, Salvatorul l-a îndemnat de trei ori pe Petru să facă acest lucru. În mod surprinzător pentru cei prezenți, dânsul a asemănat atributele care îl caracterizau pe Petru, conducătorul plin de entuziasm care I-a urmat Salvatorului la conducerea bisericii Sale, cu acelea ale unui român, acest lucru punând un zâmbet pe fețele celor mai mulți din auditoriu. 

Această conferință de district a fost un prilej pentru toți participanții de a învăța cum să slujească celor de lângă ei și să îi ajute cu mai multă dedicare și compasiune. De asemenea, aceasta a consolidat frăția și unitatea care există între membrii din aceste câteva orașe din vestul României. Cu ajutorul Spiritului Domnului, care a fost prezent din plin pe parcursul celor două sesiuni, am reușit să ne simțim cu toții ca o adevărată familie.