Conferința Ramurii Cluj-Napoca, 2019

    În data de 10 februarie 2019 a avut loc conferința Ramurii Cluj-Napoca, din cadrul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.  Conferința a fost prezidată de către președintele Hettinger și condusă de președintele Toth Levente, primul consilier în Președinția Districtului Cluj-Napoca. După imnul de deschidere și rugăciune, membrii au susținut oficianții Bisericii.

    Președintele Kiss, președinte al Ramurii Cluj-Napoca, și-a depus mărturia și a făcut referire la planul zonei și importanța faptului de a urma profetul. Dânsul a amintit povestea lui Samuel Lamanitul, care, deși alungat din orașul Zarahemla, a avut destul curaj, astfel încât să se întoarcă să propovăduiască Evanghelia. Urcat pe zidurile orașului, acesta le-a vorbit oamenilor despre necesitatea pocăinței. Președintele Kiss a citat cuvintele vârstnicului Neil L. Andersen care, referindu-se la profet, a indicat că acesta nu stă între noi și Dumnezeu, ci, mai degrabă, se află lângă noi, îndrumându-ne în direcția Salvatorului.

    Președintele Toth a vorbit despre importanța istoriei familiei și a templului în viețile noastre. Dânsul a împărtășit dragostea și recunoștința sa față de temple și a exemplificat cum lucrează alături de soția sa, pentru a merge la templu cât mai des și pentru a duce nume la templu cu o dorință sinceră de a oferi șansa rânduielilor salvării și exaltării celor plecați dintre noi.

    Președintele Iepure-Górski, președinte al Districtului Cluj-Napoca, i-a îndemnat pe cei prezenți să arate recunoștință pentru lucrurile pe care le au și le-a adresat o invitație de a împărtăși celor de lângă ei bucuria de a avea Evanghelia și a trăi potrivit ei.  În plus, acesta și-a exprimat recunoștința pentru profetul în viață, președintele Russell M. Nelson, și a citat cuvintele acestuia din cuvântarea de încheiere a Conferinței Generale din octombrie 2018, în care profetul le-a cerut tuturor să devină sfinți din zilele din urmă exemplari.

    Președintele Hettinger, Sora Hettinger împreună cu misionari
    Președintele și sora Hettinger împreună cu misionari

    Apoi, sora Barbara Hettinger le-a adus aminte tuturor că sunt un popor de legământ și că Dumnezeu face legăminte cu cei din poporul său chiar de la începutul lumii. Pentru membrii Bisericii, fiecare duminică este un prilej de a-și reînnoi legămintele luând din împărtășanie. Dânsa a mai spus că templele sunt, de asemenea, un loc în care se fac legăminte și i-a invitat pe cei prezenți să călătorească la templu cât mai des și să-și țină legămintele, deoarece Salvatorul a promis că Tatăl îi va binecuvânta pe toți în măsura în care își țin legămintele.

    Președintele Hettinger a vorbit despre dificultatea muncii misionare realizate fără ajutorul membrilor. Acesta le-a sugerat membrilor ramurii să nu renunțe la eforturile lor de a împărtăși mesajul Evangheliei prietenilor lor. Dânsul a dat exemplul lui Zoram pe care Nefi l-a invitat să-l urmeze atunci când a obținut plăcile. Când au ajuns la frații lui Nefi, Zoram s-a speriat și a dorit să se întoarcă în Ierusalim. Nefi a găsit, însă, o modalitate de a-l face să rămână. Președintele misiunii a spus că toți au lângă ei oameni ca Zoram, pe care îi pot invita la Biserică sau la seara în familie în căminele lor, și că trebuie să găsească moduri în care să îi ajute pe prietenii lor să rămână lângă ei, să preaslăvească cu ei.

    Cu ocazia Conferinței Ramurii Cluj-Napoca, membrii au avut șansa să-și asculte și să-și susțină conducătorii, să fie încurajați în efortul lor de a trăi potrivit Evangheliei lui Isus Hristos. A fost, de asemenea, un prilej ca toți cei prezenți să învețe cum să slujească într-un mod mai eficient și să ajute la creșterea Bisericii.