Dumnezeu este dragoste

    Sora Albu
    Sora Albu Ramura Panduri

    El, în marea Sa dragoste, ne oferă speranță; speranță pe pământ și speranță într-o viață viitoare. Este minunat să știi că poţi petrece viața eternă împreună cu familia ta, cu strămoșii tăi plecați dincolo de văl. Templul, casa pe pământ a Tatălui Ceresc, ne oferă posibilitatea să îndeplinim rânduielile necesare pentru strămoșii noștri, astfel încât ei să cunoască și să-și însușească evanghelia. Eu, în vizitele anterioare la templul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, am făcut înzestrările necesare familiei mele până la a 4-a generație cu excepția unei singure persoane. Anul acesta, în primăvară, mi-am rezervat loc pentru templul din Roma dar am avut mai multe probleme de sănătate care m-au împiedicat să merg la arhive să caut date despre acea persoană care este una dintre străbunicile materne. Știam despre ea doar că a murit de tânără, bunicul meu rămânând orfan la vârsta de 4 ani. Eram foarte dezamăgită că tocmai pentru mama bunicului meu, om, tată și bunic excepțional, să nu pot face nimic. Dar, cu o zi înaintea plecării la templu, mi s-a stricat frigiderul achiziționat în urmă cu mai puțin de 2 ani. Am început căutarea certificatului de garanție, am luat fila cu fila, fiecare act din dosarele personale și... nimic. În același dulap am găsit o pungă care i-a aparținut mamei (și ea plecată dintre noi), cu diverse acte, fotografii și… minune, am găsit un act care mi-a dezvăluit numele străbunicii mele- Lixandra și datele ei personale. Încă odată am conștientizat că Dumnezeu este cu noi și că ne oferă posibilitatea să facem ce trebuie. „Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul său fiu...” Nu uitați, Dumnezeu este dragoste.

    Sora Dumitra Albu