Mesaj din partea conducerii zonei

    Iertare prin ispășirea lui Isus Hristos

    Iertare prin ispăşirea lui Isus Hristos
    Vârstnicul Saulo G. Franco, Spania Autoritate a zonei-Cei Șaptezeci
    Vârstnicul Saulo G. Franco, Spania Autoritate a zonei-Cei Șaptezeci

    Ca membri ai Bisericii, noi căutăm să fim bine nu doar din punct de vedere fizic, ci și spiritual.

    Unul dintre lucrurile cele mai importante pe care le căutăm este pacea, iar cel mai bun mod de a o găsi este acela de a dobândi pacea interioară. Salvatorul a spus: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte”[1].

    Din nefericire, este ușor să ne pierdem această pace interioară, în special din cauza stilului de viață al lumii moderne în care trăim, care devine din ce în ce mai agresiv. Acea agresivitate pătrunde chiar în căminele noastre prin diferite mijloace și ajungem să presupunem că e normal să trăim astfel. Una dintre frazele pe care oamenii o spun din ce în ce mai des este: „Te iert, dar nu uit” sau chiar: „O să plătești pentru ce ai făcut”.

    Iertarea este o virtute pe care cu toții trebuie să o dobândim și să o păstrăm. Odată, preşedintele Gordon B. Hinckley a spus:

    „Cred că poate să fie cea mai mare virtute de pe pământ și, în mod sigur, cea mai necesară. Există atât de multă cruzime și atât de mult abuz, intoleranță și ură. Există atât de multă nevoie de pocăință și iertare”[2].

    Iertarea este mărețul principiu subliniat în scripturi, atât în cele din vechime, cât și în cele din zilele noastre.

    Iertarea și pocăința merg mână-n mână; nu ne putem pocăi fără să iertăm și nu putem ierta fără să ne pocăim.

    Să comparăm pocăința cu mușcătura unui șarpe. Când cineva vă jignește sau vă rănește, este ca și cum ați fi mușcat de un șarpe, ceea ce deseori cauzează răni grave și face ca procesul de vindecare să dureze mult, provocând multă durere; dar, la fel ca oricare altă rană, ea se închide și se vindecă în timp. Uneori, șerpii veninoși ne pot mușca și lăsa veninul înăuntru. Același lucru se întâmplă și cu resentimentele, ura, dorința de răzbunare și dorința de a face dreptate: aceste sentimente pun stăpânire pe inima noastră și, la fel ca în cazul veninului, nu putem vindeca rana. Iertarea este antidotul care vindecă rănile cauzate de venin; fără iertare, este imposibil să obținem vindecarea. Să nu facem precum mulți dintre israeliții care au fost mușcați de șerpi veninoși[3]. Ei ar fi putut fi vindecați dacă s-ar fi uitat la șarpele de aramă pe care Domnul i-a poruncit lui Moise să-l facă și care Îl reprezenta pe Salvator și ispășirea Sa. Însă nu s-au uitat și au pierit[4].

    Salvatorul și ispășirea Sa sunt singura cale de a afla cum să iertăm; nu există nicio altă cale de a ierta în situații grele. Ispășirea este antidotul care poate vindeca și închide orice rană, chiar și pe cele mai grave pentru care ni se pare că nu există leac. Puterea ispășirii nu este spontană; uneori, este greu de pus în practică și necesită efort, dar este disponibilă tuturor celor care o doresc. Domnul ne-a învățat într-o revelație din zilele noastre:

    „De aceea, Eu vă spun vouă că trebuie să iertați unul altuia; pentru că acela care nu iartă fratelui său greșelile lui este condamnat înaintea Domnului, pentru că rămâne în el păcatul mai mare. Eu, Domnul, voi ierta pe cine vreau Eu să iert, dar vouă vi se cere să-i iertați pe toți oamenii”[5].

    Iertarea în cadrul căsătoriei este cheia dobândirii unei căsătorii eterne. Văd multe cupluri în care soții nu își iartă unul altuia lucruri mărunte și adună veninul ranchiunei și al urii; apoi, când au o dispută, își reproșează tot ce au acumulat de-a lungul timpului și relația are mult de suferit. Văd căsnicii în care îngăduința reciprocă este minimă, soții nu suportă nici cea mai mică greșeală și, literalmente, „fac din țânțar armăsar”. În sânul căminului trebuie să exersăm iertarea cel mai mult și să ne amintim că nu există exaltare fără iertare.
    În cele din urmă, există o legătură directă între iertare și caritate, așa cum a spus profetul Moroni:

    Dar caritatea este dragostea pură a lui Hristos și ea rabdă în vecii vecilor; și acela care este găsit că o are în ziua din urmă bine va fi de el. De aceea, frații mei preaiubiți, rugați-vă la Tatăl cu toată puterea inimii, pentru ca voi să fiți plini de dragostea Lui pe care El a dăruit-o tuturor acelora care Îl urmează cu adevărat pe Fiul Său, Isus Hristos; pentru ca voi să deveniți fiii lui Dumnezeu; pentru ca atunci când El va veni, noi să fim la fel ca El, căci noi Îl vom vedea pe El așa cum El este…”[6]

    Mă rog ca noi să fim mereu capabili să iertăm în viață; dacă reușim, vom fi mai asemănători Salvatorului și vom deveni ucenicii Săi adevărați.

     


    [1] Ioan 14:27

    [2] Iertarea, Conferința Generală, octombrie 2005

    [3] Numeri 21:5-9

    [4] Alma 33: 20

    [5] D&L 64:9-10.

    [6] Moroni 7:47-48