Mergi la meniul principal

Să ne aducă la El

Să ne aducă la El

Mesaj din partea conducerii zonei

Kearon-Patrick_180x225.jpg

Preşedintele Patrick Kearon, UK
Preşedintele Zonei Europa


Cartonaşele cu cele trei invitaţii la acţiune sunt destinate să ne aducă pe noi şi pe prietenii noştri mai aproape de Tatăl nostru Ceresc şi Salvator. Planul salvării, planul Tatălui nostru Ceresc pentru copiii Săi, este adesea numit planul fericirii. Este numit astfel datorită unui motiv foarte bun. Cei care învaţă despre el şi, apoi, acţionează conform lucrurilor pe care le-au învăţat, simt binecuvântările Spiritului Sfânt şi descoperă o fericire nouă, adeseori diferită de cea trăită până atunci.

Dacă nu aţi răspuns încă invitaţiei de a aduce un prieten, poate lunile acestea de vară sunt o perioadă bună să rugaţi pe cineva să vi se alăture într-o plimbare, să luaţi masa sau să veniţi la biserică şi să vă asculte pe dumneavoastră sau pe un prieten care va vorbi. 

Dacă doriţi să vă bizuiţi mai mult pe forţele proprii, din punct de vedere spiritual sau temporal, ar trebui să vă rugaţi cu mai multă hotărâre şi să citiţi Cartea lui Mormon cu intenţie mai clară în această lună. Dacă nu aţi economisit până acum, nu este niciodată prea târziu să începeţi. Puneţi câţiva bani deoparte în fiecare săptămână şi în fiecare lună şi trăiţi în limita mijloacelor proprii.

Dacă în legătură cu aducerea unui prieten şi cu bizuirea pe forţele proprii din punct de vedere spiritual şi temporal aveţi nevoie de ajutor, atunci căutaţi un strămoş. Există legături extraordinare între generaţiile familiilor noastre de ambele părţi ale vălului şi fiecare aspect al vieţii noastre aici pe pământ este binecuvântat pe măsură ce ne întoarcem inimile către strămoşii noştri. Descoperim aceste binecuvântări doar atunci când facem paşii simpli pentru a-i găsi şi efectuăm rânduielile de salvare în numele lor în templu. 

Veţi fi probabil uimiţi de ceea ce se va întâmpla în viaţa dumneavoastră când veţi răspunde acestor trei invitaţii. Când acţionaţi cu credinţă în aceste trei modalităţi simple, planul Tatălui nostru Ceresc devine mai real pentru dumneavoastră. Devine cu adevărat planul fericirii. 

Diferenţa între anxietate şi pace se află adesea în lucrurile mici, paşi mici care pot fi adesea trecuţi cu vederea pentru că par prea simpli şi prea banali. Faceţi aceşti paşi în această vară şi vedeţi ce pot face ei pentru dumneavoastră, familia dumneavoastră şi prietenii dumneavoastră.