Mergi la meniul principal

Să primim îndrumare spirituală de la Domnul Isus Hristos

Vârstnicul Paul V. Johnson
Vârstnicul Paul V. Johnson - Statele Unite ale Americii Președintele Zonei Europa

V-ați aflat vreodată într-o situație dificilă și ați simțit că aveți nevoie de îndrumare de la Domnul?  El vă cunoaște și face ca îndrumarea să fie disponibilă atunci când aveți cea mai mare nevoie de ea.  Putem să ne mărim șansele de a simți și înțelege îndrumarea Lui.

Avem îndrumare disponibilă nouă prin multe mijloace.  Avem acces la scripturile sfinte și la cuvintele profeților și apostolilor în viață.  Primim îndrumări de la alți conducători și de la cei apropiați nouă.  De asemenea, putem primi îndrumări prin intermediul viselor, viziunilor sau vizitelor, dar cea mai mare parte a inspirației directe o primim prin glasul blând și încet al Spiritului.  Domnul a spus: 


„Eu îți voi spune ție, în inima și în mintea ta, prin Duhul Sfânt… Acum iată, acesta este spiritul revelației...”1


Gândurile vin în mintea noastră iar sentimentele în inimile noastre.  Spiritul poate comunica cu noi prin intermediul gândurilor și sentimentelor.  Dacă nu suntem atenți, putem pierde acest mod de comunicare.

Președintele Boyd K. Packer ne-a învățat: „Spiritul nu ne atrage atenția strigând sau zgâlțâindu-ne cu o mână puternică.  Ci El ne șoptește.  El ne mângâie atât de blând, încât, dacă suntem preocupați, s-ar putea să nu-L simțim deloc…

Uneori, El va insista chiar destul de ferm pentru ca noi să-i dăm ascultare.  Dar, în cele mai multe cazuri, dacă nu dăm atenție sentimentului blând, Spiritul Se va retrage și va aștepta până când vom ajunge să căutăm și să ascultăm…”2

Dacă, în general, primim inspirație de la Spirit prin intermediul gândurilor liniștite și sentimentelor blânde, cum ne putem mări abilitatea de a recunoaște această inspirație?  Dacă cineva ne-ar șopti și ne-am strădui să-l auzim, am încerca în mod normal să diminuăm celelalte zgomote care interferează cu șoaptele și, de asemenea, am încerca să ne apropiem de persoana care ne șoptește.

În viața noastră există lucruri care creează „zgomot” spiritual și pot interfera cu capacitatea noastră de a înțelege sau chiar de a simți inspirația pe care o primim de la Spirit.  O mare parte din mass-media disponibilă astăzi nu este înălțătoare și poate crea zgomote spirituale în viața noastră.  De asemenea, putem fi atât de absorbiți de rețelele de socializare și atât de concentrați pe dispozitivele noastre digitale, încât putem să pierdem timpul liniștit, departe de zgomotul lumii, care ne ajută să simțim inspirația pe care o primim de la Domnul.  Păcatul creează zgomot spiritual în viețile noastre.  Pocăința, faptul de a preaslăvi în mod potrivit în ziua de sabat și a găsi timpul liniștit pentru a studia Evanghelia, a ne gândi și a ne ruga ne aduc mai aproape de Domnul și domolește zgomotul lumii.  Acestea ne sporesc capacitatea de a simți și de a înțelege gândurile și sentimentele pe care le primim de la Duhul Sfânt.

Trebuie să fim atenți să nu încercăm să forțăm sau să insistăm asupra faptului de a primi îndrumare de la Domnul în toate privințele.  Vârstnicul Dallin H. Oaks ne-a învățat: „Dorința de a fi conduși de Domnul ne dă tărie, dar este nevoie să fie însoțită de înțelegerea că Tatăl Ceresc ne lasă să alegem personal în cazul multor decizii.  Luarea deciziilor personale este una dintre sursele de dezvoltare pe care trebuie să le experimentăm în viața muritoare.

Trebuie să studiem lucrurile în mintea noastră, folosind puterile de raționament cu care Creatorul nostru ne-a înzestrat. După aceea, trebuie să ne rugăm să primim îndrumare și, dacă o primim, să acționăm potrivit ei.  Dacă nu primim îndrumare, trebuie să acționăm după cum considerăm că este cel mai bine.  Persoanele care continuă să caute îndrumări revelatoare cu privire la subiecte în care Domnul nu a ales să dea îndrumare, își pot folosi fantezia sau prejudecățile pentru a născoci un răspuns sau chiar pot primi un răspuns prin intermediul unei revelații false”.3

Pe măsură ce ne trăim viața în acord cu legămintele noastre și găsim moduri de a opri zgomotele lumești din jurul nostru, putem să primim mai ușor îndrumări de la Domnul atunci când El le oferă.

______________________

1 D&L 8:2-3

2 Boyd K. Packer, The Candle of the Lord, Ensign, ian. 1983, p. 53.

3 Dallin H. Oaks, Our Strengths Can Become Our Downfall, Ensign, oct. 1994, p. 13-14