Mergi la meniul principal

Ziua de sabat în Biserică

Ziua de sabat în Biserică

Mesaj din partea Conducerii Zonei

RUIZ-DE-MENDOZA-Francisco_180x225.jpg

Vârstnicul Francisco Ruiz de Mendoza, Spania
autoritate a zonei-Cei Şaptezeci


Odată cu cuvântarea vârstnicului Nelson din cadrul Conferinţei Generale din aprilie 2015, s-a pus din nou accentul, în Biserică, pe a păstra ziua de sabat sfântă. Păstrând ziua de sabat sfântă noi ne putem bucura de ea şi putem avea parte de multe binecuvântări pe care Dumnezeu doreşte să le reverse asupra noastră. Aşa cum a remarcat vârstnicul Nelson, ziua de sabat a fost un legământ continuu între Domnul şi poporul lui Israel (Exodul 31: 13, 16) şi o reamintire a faptului că Dumnezeu poate să sfinţească poporul Său. Salvatorul a declarat că El este Domnul sabatului (Luca 6: 5) şi, în aceste ultime zile, El ne-a amintit cu claritate că noi trebuie să păstrăm ziua de sabat sfântă (D&L 68: 29). 

O parte esenţială a respectării acestei porunci este de a merge la Biserică în zilele de duminică şi de a lua din împărtăşanie: „du-te la casa de rugăciuni şi oferă sacramentele tale în ziua Mea sfântă” (D&L 59: 9). Acest lucru este necesar pentru ca noi să putem „să [ne păstrăm] mai [neîntinaţi] de lume” (D&L 59: 9). Deoarece depinde de ispăşire, rânduiala împărtăşaniei este esenţială în cadrul preaslăvirii noastre, făcând, astfel, ca „adunarea de împărtăşanie să fie cea mai sacră şi importantă adunare a Bisericii” (vârstnicul Dallin H. Oaks, Conferinţa Generală, octombrie 2008). În măsura în care ne pregătim pentru această rânduială şi pentru această adunare, îi vom arăta Domnului că noi înţelegem importanţa ispăşirii Sale şi că suntem serioşi în legătură cu ţinerea legămintelor pe care le-am făcut cu El. Binecuvântările care pot veni atunci când luăm din împărtăşanie în mod corespunzător sunt nenumărate şi pot avea un impact asupra vieţilor noastre şi asupra vieţilor celor din jurul nostru. Cooperarea cu Consiliul episcopiei şi episcopatul, pentru a avea o adunare de împărtăşanie spirituală, este o parte integrantă a eforturilor noastre de a deveni mai asemănători Salvatorului nostru şi, prin urmare, de a ne califica pentru a fi o lumină pentru alţii. 

Cum putem face ca împărtăşania să fie o ocazie de creştere spirituală atât pentru noi cât şi pentru cei din jurul nostru? Să ne oprim un moment şi să ne gândim la ce fel de adunare de împărtăşanie ar vrea Domnul ca noi să avem. Nu este una în care Spiritul este prezent şi în care noi suntem vindecaţi din punct de vedere spiritual în timp ce facem legământ cu Dumnezeu că noi „[dorim] cu adevărat să [luăm] asupra [noastră] numele Fiului [Său], şi să [ne amintim] totdeauna de El şi să [ţinem] poruncile [Lui]”, pentru ca noi să putem avea „totdeauna Spiritul Său cu [noi]” (D&L 20: 77)? Nu am dori din inimă acest fel de adunare şi nu ne-am pregăti pentru ea în timpul săptămânii? Nu i-am ierta pe alţii de greşelile lor făcute împotriva noastră? Nu ne-am cere iertare şi nu am veni la adunarea de împărtăşanie cu sufletul plin de pocăinţă? Nu ne-am sfătui cu membrii familiei noastre cu privire la modul în care am putea face ca adunarea de împărtăşanie să fie o experienţă sacră? Nu ne-ar plăcea să îi aducem pe alţii la o adunare atât de deosebită? Domnul a spus: „Şi, dacă vreunul dintre voi este tare în Spirit, să ia cu el pe acela care este slab pentru ca el să poată fi edificat în toată umilinţa, ca el să devină, de asemenea, puternic” (D&L 84: 106). Nu este experienţa unei împărtăşanii înălţătoare o ocazie minunată pentru noi de a deveni puternici, astfel încât să îi putem ajuta şi pe alţii să devină puternici? Nu ar trebui să îi invităm pe alţii, în special pe cei care sunt mai puţin activi sau pe cei care nu au acceptat încă Evanghelia, astfel încât ei să poată „[veni] la Hristos” alături de noi şi „să [fie] perfecţi în Hristos” (Moroni 10: 32)? 

Este rugăciunea mea ca noi toţi să putem participa la adunarea de împărtăşanie în aşa fel încât această experienţă să contribuie în mod semnificativ pentru a face din sabat „[o desfătare]” (Isaia 58: 13) nu doar pentru noi, ci şi pentru aceia pentru care suntem responsabili ca martori ai lucrării Domnului (D&L 88: 81-82). 

În numele lui Isus Hristos, amin.